sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Update 27.11.2015: Expeditia "ATACAMA - Chile - Ruukki 2015"

COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 27 noiembrie 2015



Expediţia ATACAMA – CHILE –RUUKKI 2015 gata de plecare

Duminică, 29 noiembrie, cei patru alpinişti români conduşi de Marius Gane vor pleca spre Chile, urmând ca în zilele următoare ei să desfăşoare mai multe etape de transport şi trasee de aclimatizare înainte de asaltul final al vârfului Ojas del Salado din deşertul Atacama. În premieră românească, echipa va urca şi pe un vârf de peste 6.000 m.
Componenţa echipei a suferit o schimbare, expediţia Atacama- Chile- Ruukki 2015 fiind acum formată din Marius Gane (conducător), Cristian Falevici, Valeriu Peneş şi Tudor Constantinescu; acesta din urmă îi ia locul dr. Călin Ţunea.
Expediţia ATACAMA – CHILE 2015 este susținută de Ruukki România și va duce pe vârful din Anzii Cordilieri o sculptură metalică reprezentând o acvilă de munte, realizată de sculptoriţa Misha Diaconu Acvila de munte simbolizează curajul, dârzenia, puterea și victoria, fiind totodată un simbol național prezent pe stema României.
Ojos del Salado („Ochii de sare”) face parte din celebrul circuit alpinistic “Voulcanic Seven Summits” -  cei mai inalti munti vulcanici din fiecare continent – fiind totodata cel mai inalt varf vulcanic din lume si din Chile. Alpinistii au ales pentru aceasta expeditie ruta prin Chile, iar gradul de difilcultate al ascensiunii este considerat de nivel mediu.
Expeditia „Atacama – Chile 2015”  este realizata cu sprijinul Ruukki, unul dintre cei mai importanti producatori de sisteme de acoperisuri metalice din tabla tip tigla si tabla faltuita din lume.

Partener oficial: Ruukki Romania
Partener media: revista Alerg
Sponsori: IRCAT Romania, Roof Rack Land, Hotel Christina
Cu sprijinul: Asociația Română pentru Alpinism și Explorare, BRD - Group Société Générale




Multumesc pentru vizita,
Cristian Falevici, Bucuresti - 28.11.2015



COMUNICAT DE PRESĂ
Bucureşti, 11 noiembrie 2015


Alpinişti români duc acvila carpatină pe cel mai înalt vulcan din lume

O echipă de alpinişti români condusă de veteranul Marius Gane va escalada cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893m), din deşertul Atacama. În premieră românească, în traseul lor, echipa va urca și pe un vârf de peste 6.000 m.
Alături de Marius Gane, expediţia îi are în componenţă pe alpiniştii Valeriu Peneş, Cristian Falevici şi Călin Ţunea și se derulează în luna decembrie, fiind compusă din patru etape: etapa transportului, aclimatizarea cu altitudinea, ascensiunea vârfurilor și revenirea în țară.
Expediţia ATACAMA – CHILE 2015 este susținută de Ruukki România și va amplasa pe vârful din Anzii Cordilieri o sculptură metalică reprezentând o acvilă de munte, reinterpretată într-o manieră personală de către sculptoriţa Misha Diaconu, o apreciată și cunoscută artistă a tinerei generaţii. Acvila de munte este una dintre cele mai impresionante păsări răpitoare ce simbolizează curajul, dârzenia, puterea și victoria, fiind totodată un simbol național prezent pe stema României.

Ojos del Salado („Ochii de sare”) face parte din celebrul circuit alpinistic “Voulcanic Seven Summits” -  cei mai înalți munți vulcanici din fiecare continent – fiind totodată cel mai înalt vârf vulcanic din lume și din Chile. Alpiniştii au ales pentru această expediţie ruta prin Chile, iar gradul de difilcultate al ascensiunii este considerat de nivel mediu. Ultima parte a traseului sporește gradul de dificultate și de risc al expediției, din cauza escaladării ce se face pe roca friabilă acoperită de zăpadă şi gheaţă, precum şi traversării ghețarului situat la altitudinea de 6.300 m, cățărarii la ieșirea din crater, dar şi condiţiilor meteo specifice, vară cu vreme însorită și uscată, cu vânt foarte puternic și continuu (100/150 km/h) și frig noaptea (-300C/-350C), care se pot schimba foarte repede.

„Este o expediţie şi cu o misiune pentru România. Ne-am propus să dăm muntelui un simbol al culturii noastre în care se regăseşte curajul şi aspirația către înălțimi şi în felul acesta semnalăm prezenţa românească acolo într-un mod reprezentativ”, a declarat Marius Gane, conducătorul expediţiei şi unul dintre participanţii primei expediţii româneşti care a cucerit în 2003 vârful Everest (8.848m).

Expediţia „Atacama – Chile 2015”  este realizată cu sprijinul Ruukki, unul dintre cei mai importanţi producători de sisteme de acoperişuri metalice din tablă tip ţiglă şi tablă fălţuită din lume.
“Suntem bucuroşi să sprijinim ascensiunea temerară a expediţiei româneşti pe cel mai înalt vulcan din lume. Şi suntem mândri să susţinem performanţa nu doar în ceea ce facem, ci şi pe cele mai înalte acoperişuri ale lumii, alături de o echipă curajoasă şi de un simbol reprezentativ al civilizaţiei româneşti”, a declarat Marian Pîrvu, Business Director Ruukki România.
Despre membrii expediţiei:
Marius Gane - cățărător și alpinist himalayan de altitudine. A escaladat trasee dificile în munții Himalaya, Alpi, Caucaz, Anzi, reușind ascensiunea a trei vârfuri de peste 8.000 m (Gasherbrum II, Everest şi Nanga Parbat). Este salvator montan voluntar de peste 20 de ani și deține funcția de vicepreședinte al Federației Române de Alpinism și Escaladă. În 2003 a făcut parte din prima expediţie românească reuşită pe un vârf, pe Everest (8.848 m).
Valeriu Peneș – a escaladat trasee alpine și vârfuri de până la 7.000 m (Aconcagua), în Alpi, Caucaz, Anzi. Este conducător de delegații alpine străine, organizator și arbitru internațional de competiții de escaladă.
Cristian Falevici - expediţii în munţii Balcani, Alpi, Caucaz (Elbrus), Atlas (Maroc), Sierra Nevada (Mexic) şi Mount Ararat (Turcia). A participat la diferite concursuri de: atletism (fond și semifond), triatlon (înot, ciclism și alergare), înot și tenis de câmp.
Călin Țunea - a parcurs trasee alpine în munții Carpaţi, Alpi, Anzi şi Himalaya și a escaladat vârfuri de până la 6.000m (Torres del Paine, Alam Kuuh, Kala Patar). Este medic chirurg, doctor în științe medicale.

Partener oficial: Ruukki România
Partener media: revista Alerg
Sponsori: IRCAT Romania, Roof Rack Land, Hotel Christina
Cu sprijinul: Asociatia Romana pentru Alpinism si Explorare, Clubul Alpin Român

Ruukki Construction este o divizie a SSAB ce deserveşte clienţii din industria construcţiilor civile și industriale, oferind un portofoliu extins de produse și sisteme metalice, alături de servicii de consultanță și proiectare sau servicii de instalare, realizate prin parteneri agreați. In România, Ruukki Construction furnizează o gamă completă de acoperișuri metalice și sisteme pluviale pentru clădirile rezidențiale. www.ruukkiacoperis.ro , www.ruukki.ro
SSAB este o companie siderurgică din Țările Nordice, cu sedii în Europa de Nord și Statele Unite, prezentă în peste 50 de țări. Compania este listată pe bursa NASDAQ OMX din Stockholm și Helsinki. www.ssab.com 



Contacte de presă:
Cristian Falevici - alpinist și membru al expediției ATACAMA – CHILE 2015




Multumesc pentru vizita,
12.11.2015, Cristian Falevici


____________________________________________________________________________________

Update 06.03.2015: Expeditia "ATACAMA - Chile 2015"


Partener oficial al Expeditiei "ATACAMA - Chile 2015" este Ruukki Romania SRL.


Joi, 05.03.2015, Expeditia "ATACAMA - Chile 2015", prin Marius Gane si Cristian Falevici si S.C. Ruukki Romania S.R.L. (Ruukki) au incheiat un parteneriat pentru realizarea expeditiei, la sfarsitul anului 2015.


Domnul Marian Pirvu - Business Manager, impreuna cu Marius Gane si Cristian Falevici.






Membrii expeditiei sunt:
          1. Marius GANE - conducator;
          2. Valeriu PENES;
          3. Cristian FALEVICI;
          4. Calin TUNEA.

Expeditia are ca scop traversarea desertului Atacama si ascensiunea celor mai inalti vulcani din lume, printre care si varfurile:
          1. Siete Hermanos  - 4.780 m;
          2. Mulas Muertas - 5.897 m;
          3. Ojos del Salado – 6.893 m.

Ojos del Salado
Ojos del Salado se afla in muntii Anzi, in America de Sud, la granita dintre Chile si Argentina. Face parte din celebrul circuit "Volcanic Seven Summits" fiind cel mai inalt varf vulcanic din lume. Totodata este cel mai inalt varf din Chile si al doilea varf ca marime din lume, fiind depasit doar de Aconcagua cu 67 metrii, exceptand varfurile din Asia - Muntii Himalaya.

Cautam sa construim relatii si parteneriate de succes cu sponsorii si partenerii nostrii. Ca si parteneri, eforturile Dumneavoastra vor contribui considerabil la scopul nostru in a ne facilita realizarea expeditiei. In afara metodelor traditionale de promovare a brand-ului partenerului (evidentierea siglei pe site, in materialele de promovare, in machete si comunicate, pe panouri de afisaj outdoor etc.) specificul activitatilor montane de alpinism mai ofera posibilitatea punerii la dispozitie a unor metode inedite de promovare, specifice acestor activitati.

Putem realiza promovarea companiei Dumneavoastra:
1. va postam logo-ul dvs. pe site-ul expeditiei si in alte zone unde putem maximiza expunerea;
2. oferind o pagina dataliata despre compania dvs. pe site-ul nostru;
3. imprimarea pe echipament a numelui si logo-ului companiei  dvs.;
4. promovarea companiei dvs. si constientizarea brandului/companiei dvs. pe site-urile partenere;
5. "name branding": folosirea numelui sponsorului de fiecare data cand este utilizat numele expeditiei, de exemplu: "In parteneriat cu ...";
6. acces complet la alpinisti, cat si folosirea imaginii in comunicate de presa si publicatii care fac parte din activitatea de parteneriat;
7. logo si nume pe baner-e, standuri, tricouri, sepci, sau in subsolul e-mail-urilor si newsletter-urilor;
8. aparitii pe fotografii si in filmul documentar ce se va realiza dupa terminarea expeditiei;
9. acces liber la evenimentele noastre.

Dintre modalitatile prin care ne puteti sustine amintim:
1. participarea impreuna cu noi la expeditiile si evenimentele noastre;
2. sprijind financiar proiectele noastre;
3. prin oferirea gratuita de servicii si/sau produse;
4. directionand 2% din impozitul pe venit catre asociatia noastra.
5. organizam ture montane de escalada si alpinism, de vara si iarna, in muntii Carpati si in muntii din afara tarii si nu in ultimul rand teambilding-uri impreuna cu noi.

In speranta unei posibile colaborari, va multumim si va asteptam alaturi de noi.

Pentrun orice informatii suplimentare sau propuneri concrete de a colabora nu ezitati sa ne contactati.

06.03.2015, Cristian Falevici